1. Politica - fenomen social. Politica si morala. Politica si stiinta
Notiunea de politica este cunoscuta din timpurile cele mai vechi. Termenul “politica” provine de la grecescul “polis” ceea ce inseamna oras, adica pentru societatea greaca din antichitate una din preocuparile principale era organizarea politica a cetatii , administrarea, conducerea orasului-cetate, orasului-stat “polis”. Platon spunea ca politica este activitatea prin care se conduc oamenii, fie prin violenta si constringere, fie prin manifestarea lor libera. Aristotel considera ca politica este
activitatea care ii leaga pe oameni intr-un tot intreg si ii conduce, adica ii organizeaza intr-un stat numit “polis” sau “oras-stat”.
Gindirea politica a trecut pe parcursul mileniilor prin mai multe faze. Analiza succinta a circumstantelor din perioada feudala arata ca gindirea politica sa aflat sub dominatia ideologiei religioase, iar biserica fiind institutia ce domina absolut in societate. in epoca Renasterii miscarile social-politice si culturale au ridicat la un nou nivel teoria politica. N. Machiavelli este considerat fondatorul stiintei politice moderne. in epoca moderna de rind cu Machiavelli au mai activat un sir de mari ginditori ca J. Bodin in Franta, Hobbes in Anglia, Gratius in Olanda. Un loc deosebit revine si altor personalitati eminente ca Spinoza, Montesquieu,
J. J. Rousseau, Hegel. Abea in epoca contemporana teoria politica a devenit disciplina stiintifica. in prezent intilnim in literatura de specialitate mai multe definitii ale notiunii politica. Cea mai raspindita si recunoscuta este formula “Politica este o activitate sociala in sfera politica a societatii directionata in principal spre acapararea, mentinerea, consolidarea si realizarea puterii”. Notiunea politica poate fi definita si prin diversitatea genurilor de activitate:
1. participarea la treburile de stat, determinarea obiectivelor , formelor, continutului activitatii;
2. activitatea in sfera relatiilor dintre marile grupuri sociale, legate de reglementarea intereselor prin folosirea puterii politice;
3. caracteristica activitatii indreptate spre atingerea anumitor scopuri in relatiile dintre oameni;
4. abordarea, solutionarea diverselor probleme, procese, fapte, evinimente din viata statului, societatii.
Politica si morala. O delimitare completa a politicii de morala nu a existat si nici nu este posibila. Politica apeleaza la morala, cauta sustinere din partea ei. Viata a demonstrat ca politica care nu tine cadenta cu morala mai devreme sau mai tirziu falimenteaza. Orice problema sociala poate deveni o problema politica. Devin probleme politice toate sau unele aspecte ale problemei sociale nesolutionate la timp.
Politica si stiinta. in solutionarea problemei de o importanta majora, politica apeleaza la stiinta. Ea se bizuie in activitatea de conducere pe rezultatele investigatiilor stiintifice. Politica cu atributie de stiinta e absolut necesara, mai cu seama la anumite etape de dezvoltare a tarii cind se preconizeaza programe marete de restructurare sau unele actiuni politice majore. Elaborarea cursului politic al tarii pe o anumita perioada nu poate avea loc fara o anumita argumentare stiintifica a asigurarii materiale a programelor economice inaintete. Concomitent se iau in consideratie toate aspectele dezvoltarii sistemului politic si relatiile lor, interdependenta cu alte sfere ale vietii sociale. Important este corelarea cursului politic cu nivelul dezvoltarii economice a tarii, cu regimul politic. Mai exista un element datorita caruia politica nu poate fi apreciata ca o stiinta teoretica pura deoarece procesele politice nu se planifica din timp, la comanda, in viata sociala apar unele situatii grave, imprevizibile.
2. Fenomenul puterii. Tipuri de putere. Raportul intre puterea politica si alte tipuri de putere.
RăspundețiȘtergereFenomenul puterii i-a preocupat pe oameni in decursul intregii istorii a societatii umane Confucius, Platon, Aristotel, Machiavelli, Hobbes, Locke, Kant, Hegel, Marx, Weber. Politologul american Robert Dali subliniaza ca puterea de unde ar veni inseamna posibilitatea unei persoane sau a unui grup de a influenta asupra altor indivizi sau grupuri. Puterea se manifesta in societate sub un spectru larg, ea poate fi divizata in putere economica, politica, de stat, sociala, de grup, personala. in diverse sisteme social-politice ea apare ca o putere despotica, absoluta, constitutionala, parlamentara, prezidentiala. Termenul „putere” este folosit si cu sens de putere fizica, militara, puterea cuvintului, frumosului, puterea de atractie, divina. Puterea este un element al administrarii, este izvorul fortei, coloana vertebrala a administratiei. Puterea ca atare nu inseamna nimic, trebuie sa stii sa te folosesti de ea, adica trebuie create relatii de putere, fara relatii de putere in societate nu exista activitate. Pentru aparitia lor e nevoie de 3 elemente:
- sunt necesare cel putin 2 subiecte, 2 forte (persoane individuale, colective – partide, grupuri, asociatii);
- ordinul (ordonanta, decizia) aceluia care realizeaza puterea, care guverneaza;
- subordonarea acelora asupra carora se rasfringe puterea.
in societatea in care relatiile de putere functioneaza normal exista si o stabilitate relativa.
Elementele mecanismului de realizare a puterii.
- dominatia, subordonarea unor paturi sociale de altele confirmata prin normele de drept si acte;
- conducerea, determina si intareste prin lege dezvoltarea strategica a societatii, a sistemului;
- dirijarea si organizarea, adoptarea unor decizii concrete de dezvoltare, coordonarea si sistematizarea activitatilor diferitelor grupuri sociale, actiunile organizatiilor si institutiilor fie ca au un caracter politic sau nu;
- controlul, puterea (guvernarea) monitorizeaza eficienta deciziilor adoptate.
3. Divizarea puterilor ca principiu de baza a democratiei in Moldova. Caracteristica si rolul lor.
RăspundețiȘtergereincepand din secolul V, i. Hr., in Atena antica a lui Pericle istoria democratiei cunoaste o permanenta cautare a propriei identitati, care, nici pina astazi nu pare sa fi fost gasita in plenitudinea ei. Contradictia dintre individ si colectivitate, dintre statul instrument si individ, a facut ca libertatea sa nu fie o “necesitate inteleasa” ci, mai degraba, una institutionalizata. Democratia se opune si concentrarii puterii, pretinzind existenta unui sistem de control si de contraputere ce se reflecta expres in separatia puterilor in stat.
Initial, in separarea puterilor s-a vazut impartirea puterii intre stat si biserica. Teoria s-a revigorat in secolul al XVII-lea, prin Locke, Montesquieu, fiind preluata si consacrata in Constitutia S.U.A. Acest principiu constituie argumentul de sprijin in lupta continua cu “tirania majoritatii”.
Recunoasterea principiului separatiei puterilor in stat si distribuirii puterii intre legislativ (parlament), executiv (seful statului – presedinte sau monarh, guvern, ministri, organele centrale ale administratiei publice si organele locale ale administratiei publice) si puterea judecatoreasca (instantele de diferite grade de organizare ierarhica) nu inlatura, ci mai mult, impune, ca o conditie a existentei democratiei, respectarea principiului general al suprematiei legii, “legea mai presus de toate”, inglobind totodata si obligatia respectarii tuturor actelor normative emise in ceea ce priveste organizarea si executarea legii.
in Constitutia Republicii Moldova se stipuleaza principiul separatiei puterilor in stat, „statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale”.
Distinctia dintre puterile statului nu poate fi inteleasa ca o separatie ce implica o autonomie totala pentru fiecare dintre acestea, deoarece, in mecanismul de reglare si adaptare a vietii economice, sociale si politice intervin in mod necesar si obligatoriu principiile colaborarii si controlului reciproc intre puteri.
Exercitiul celor trei puteri, intr-o oarecare masura prin intrepatrunderea prerogativelor, ofera baza unei colaborari, genial intuite de insusi Montesquieu in asertiunea “ces trois pouvoirs seront forces d’aller de concert”. insasi caracterul subordonat legilor al actelor normative emise de autoritatile executive sau al hotaririlor judecatoresti, constituie o expresie a acestei colaborari. Organele autoritatii executive sunt obligate sa respecte atit legile cit si propriile lor acte normative, acestea din urma, fie in temeiul principiului generalitatii normelor juridice (pentru organele emitente si organele superioare), fie in temeiul principiului subordonarii ierarhice (pentru organele inferioare).
4. Opozitia politica in Moldova. Partidele parlamentare si de opozitie.
RăspundețiȘtergerePartidele parlamentare si de opozitie.
Opozitia politica este orice rezistenta, impotrivire a unui grup politic dominant din partea altui grup politic privind puterea politica. Functiile: 1.Opunerea politicii sale altei politici 2. Iesirea impotriva pozitiei majoritatii sau a celei de guvernamint in structurile legislative, de partid..., declarind devotament procedurilor democratice; 3.Favorizeaza autoexprimarea acelor grupuri sau paturi sociale care nu sint multumite, satisfacute de puterea existenta; 4.Semnaleaza fortele de guvernamint despre situatia nefavorabila in tara.
Tipurile de opozitie politica:
1. in functie de atitudinea fata de sistemul politic existent:
a) constructiva, care este directionata spre sustinerea sistemului politic existent
b) distructiva, este orientata la distrugerea sistemului politic existent sau la substituirea regimului politic existent.
2. Raportata la puterea legislativa:
a) parlamentara, care apare in mijlocul puterii legislative.
b) extraparlamentara,
3. Dupa tipul societatii:
Democratice
Totalitare
Tranzitorii
4. Dupa sursa de provenienta:
Din aceiasi sursa
Din diferite partide sau asociatii politice
5. Partidele politice: evolutia, clasificarea si rolul lor in societate.
RăspundețiȘtergereTermenul partid provine de la latinescul „pars” – parte, adica o parte a intregului, un grup, o partida si este cunoscut inca din antichitate. Aristotel scria in lucrarile sale despre partidele de locuitori de la munte, de la ses. in epoca medievala se evidentiaza unele grupuri, uniuni, coalitii de oameni. Partidele politice apar in procesul de constituire a sistemului parlamentar (sec. 18-19) la inceput activau in calitate de grupuri, elite in componenta parlamentelor, pe la mij. sec. 19 cind mln. de oameni au obtinut drept de vot incepe procesul de constituire a partidelor ca organizatii (institutii) specializate in lupta pentru acapararea puterii politice. Pe parcursul evolutiei sale societatea umana a cunoscut mai multe forme de organizare a partidelor ce aveau orientari si baza sociala diferita. Printre primele partide sunt:
- confesionale, ce prezentau grupari de cetateni in organizatie dupa criteriul de credinta;
- partidele regionale, prezinta interesele locale ale populatiei diferitor regiuni ale unui stat unitar;
- partidele nationale, intr-un stat de tip federal-multinational nu sunt partide politice care ar dori sa participe activ la conducerea statului dar doresc sa obtina pentru etniile care le reprezinta concesii care ar contribui la obtinerea autonomiei daca nu la independenta lor;
- partide de conceptie, la etapa actuala principiul de constituire al partidelor este cel conceptual. Partidele sau constituit intr-un sistem politic pluralist, relativ avansat si democrat.
in tarile in curs de dezvoltare partidele politice s-au format odata cu constituirea statului independent, au parcurs o etapa anevoioasa, fiind lipsite de cadre competente, experienta, clasa politica. Pluralismul in activitatea politica e un lucru normal si necesar societatii civilizate.
6. Partidele si miscarile social-politice in Republica Moldova dupa anii 1990.
RăspundețiȘtergereLa inceputul anilor 90 a demarat procesul de constituire a partidelor politice in Moldova. Printre primele pot fi mentionate: Partidul Social Democrat din Moldova (1990), Uniunea taranilor din Moldova (1990) transformat in Partidul taranesc democratic din Moldova, Partidul National Crestin din Moldova, majoritatea din ele au fost organizate dupa modelul partidelor care au activat in Rusia pina la anul 1917. Ele aveau un caracter general, teoretic. incepind cu 1990 pe arena politica a Moldovei apar partide de nuanta local-regionala si nationala ce impartaseau interesele populatiei autohtone. Victoria reprezentantilor FPM in alegerile centrale si locale din 1990 si indepartarea de la putere a Partidului Comunist a dus la o diferentiere mare a formatiunilor politice din republica. Diferentierea avea loc mai mult pe principiul etnic. Confruntarea intre formatiunile politice de diferite orientari a contribuit mult la subminarea integritatii teritoriale a republicii. in august 1990 in sudul republicii si in stinga Nistrului sau creat formatiuni administrativ-teritoriale autonome Gagauzia si Transnistria. Pe parcursul anilor 90 in cadrul FPM apar noi grupari politice. A fost creata Alianta Fortelor Democratice care intrunea circa 20 de formatiuni social-politice si sociale. Noul program si statut adoptat la Congresul II au stimulat distantarea de front a activistilor politici cunoscuti si formarea unor formatiuni separate de FPM. Astfel, Frontul ca unica formatiune social-politica a inceput sa se destrame. Reducerea influentei si rolul FPM in societate s-a evidentiat in timpul cind a acceptat conlucrarea pe baza de partide cu alte formatiuni politice. Conducerea Frontului Popular cerea cu insistenta reunirea imediata a Republicii Moldova cu Romania. Propagarea acestei idei a intilnit o reactie negativa. Chestiunea Unirii cu Romania a condus la escaladarea conflictului in Transnistria si Gagauzia.
Congresul al III-lea al acestei formatiuni a decis schimbarea denumirii formatiunii in FPCD. Catre sf. anului 1992 in Republica Moldova activau deja peste 70 de partide, miscari, uniuni, societati, ligi, vom enumera: Partidul Liberal National, Partidul National-Crestin, Partidul Comunist, Partidul Democrat Agrar, Partidul Social-Democrat, Miscarea Unitatea-Edinstvo, Frontul Popular Crestin Democrat. O anumita ordine in organizarea politica a societatii s-a produs dupa adoptarea in 1991 a Legii „ Despre partide si alte organizatii social-politice”. Conform legii date cetatenilor li se interzicea sa fie in acelasi timp membri a doua sau mai multe partide, prevedea ca organele de conducere a partidelor si organizatiilor social-politice sa se afle in mod obligatoriu pe teritoriul tarii.
7. Partidul – institutie a puterii politice si al dezvoltarii organismului social.
RăspundețiȘtergereTermenul partid provine de la latinescul „pars” – parte, adica o parte a intregului, un grup, o partida si este cunoscut inca din antichitate. Aristotel scria in lucrarile sale despre partidele de locuitori de la munte, de la ses. in epoca medievala se evidentiaza unele grupuri, uniuni, coalitii de oameni. Partidele politice apar in procesul de constituire a sistemului parlamentar (sec. 18-19) la inceput activau in calitate de grupuri, elite in componenta parlamentelor, pe la mij. sec. 19 cind mln. de oameni au obtinut drept de vot incepe procesul de constituire a partidelor ca organizatii (institutii) specializate in lupta pentru acapararea puterii politice. Pe parcursul evolutiei sale societatea umana a cunoscut mai multe forme de organizare a partidelor ce aveau orientari si baza sociala diferita. Printre primele partide sunt:
- confesionale, ce prezentau grupari de cetateni in organizatie dupa criteriul de credinta;
- partidele regionale, prezinta interesele locale ale populatiei diferitor regiuni ale unui stat unitar;
- partidele nationale, intr-un stat de tip federal-multinational nu sunt partide politice care ar dori sa participe activ la conducerea statului dar doresc sa obtina pentru etniile care le reprezinta concesii care ar contribui la obtinerea autonomiei daca nu la independenta lor;
- partide de conceptie, la etapa actuala principiul de constituire al partidelor este cel conceptual. Partidele sau constituit intr-un sistem politic pluralist, relativ avansat si democrat.
in tarile in curs de dezvoltare partidele politice s-au format odata cu constituirea statului independent, au parcurs o etapa anevoioasa, fiind lipsite de cadre competente, experienta, clasa politica. Pluralismul in activitatea politica e un lucru normal si necesar societatii civilizate.
8. Cultura politica si rolul ei in viata societatii. Elementele de baza.
RăspundețiȘtergerepartea 1
Cultura politica prezinta o paleta intreaga de valori materiale si spirituale, institutii de comunicare create de comunitatile nationale in scopul organizarii mai eficiente a conducerii politico-economice a societatii. Cultura politica reflecta competenta politica si juridica a cetatenilor, activitatea liderilor politici si alesilor sociali, comportamentul lor influenteaza asupra procesului formarii si functionarii institutiilor politice si de stat, determina caracterul si interdependenta statului cu societatea civila. De nivelul si starea culturii politice in societate depinde solutionarea multor probleme din activitatea factorilor de decizie. Nivelul inalt al culturii politice ofera posibilitatea de a intui reactia maselor fata de deciziile adoptate de conducerea politica, administrativa, de a prevedea anumite activitati. Cultura politica constituie o parte componenta a culturii general-umane a societatii si s-a format pe parcursul istoriei. Notiunii „cultura” si fenomenului „politica” li s-a acordat din timpurile cele mai vechi o atentie deosebita, incepind cu celebritatile din antichitate Confucius, Platon si Aristotel, Machiavelli, Hobbes, Locke, Kant, Montesquieu, Voltaire si multe personalitati ale contemporanietatii.
Cultura politica este un sistem complicat si dinamic. Dupa formele de manifestare ea poate fi studiata la nivel de societate ca un organism integru, precum si la nivelul indicilor sumari ai culturii politice: cetatean, grupuri sociale, patide, clase. La nivel de societate ea poate fi constientizata prin valorile, normele, experienta politica, institutiile culturii politice. La nivel de personalitate – prin cunostinte, concepte, viziuni, pozitie civica.
8. Cultura politica si rolul ei in viata societatii. Elementele de baza.
RăspundețiȘtergerepartea 2
La baza culturii politice evolueaza un sir de elemente care se afla intr-o unitate dinamica si relatii reciproce. Principalele sunt:
- experienta politica, formeaza baza culturii politice, ea fixeaza istoria dezvoltarii relatiilor politice, traditiilor politice, obiceiurilor, ideologiilor politice, formele de functionare a sistemului politic, normele, principiile, relatiile social-politice. Un rol deosebit revine traditiilor, pastrarea si dezvoltarea traditiilor este una dintre conditiile stabilitatii politice, evolutiei si prosperarii societatii.
- constiinta politica, se formeaza in baza activitatii politice si experientei istorice a mai multor generatii, in baza memoriei sociale a comunitatii si prezinta in sine un sistem de cunostinte politice, valori politice, convingeri, care contribuie la constituirea celor mai importante si constante orientari si viziuni politice. Constiinta politica poate fi definita ca un ansamblu de reprezentari, idei, conceptii, cunostinte, mentalitati ale unei colectivitati umane sau a unui grup, paturi sociale care reflecta conditiile de existenta, relatiile acestora, precum si psihologia politica a oamenilor. in functie de continut, constiinta politica poate fi determinata dupa caracterul: democrat sau autoritar-totalitar, revolutionar sau reformist, religios sau ateist, radical, liberal sau conservator, national sau international, traditional sau normal, relativ. O componenta importanta a culturii politice o constituie valorile. Valorile politice pot fi opiniile, convingerile, conceptele, ideologiile, normativele cu privire la viata politica, scopurile si sarcinile politice. Valori politice sunt legitatea si ordinea, stabilitatea sistemului, dreptatea sociala.
- comportamentul politic, o importanta deosebita are si aspectul comportamentului, in realitate cultura politica apare in forma de modele sau stereotipuri ale comportarii politice. Un rol important in formarea modelelor, stereotipurilor de comportament politic o au traditiile, in ele se acumuleaza si se sistematizeaza experienta politica ce corespunde intereselor societatii. Un element original al culturii politice poate fi si simbolul politic care este un semn conventional care reprezinta stereotipurile constiintei si comportamentului politic, o forma prin intermediul careia se imprima unele modele in constiinta si comportamentul unor grupuri sau indivizi, paturi sau clase sociale, popoare, natiuni.
Cultura politica se acomodeaza pe parcursul dezvoltarii la interesele sociale si totodata la sistemul politic ce domina in societatea data. Odata cu schimbarile din societate, cultura politica dominanta sufera si ea anumite schimbari, numai ca ele au loc treptat. Importanta culturii politice consta in aceea ca ea contribuie la mentinerea stabilitatii sistemului politic si determina stilul vietii politice.
9. Regimurile politice: democrat, autoritar si totalitar. Continutul si trasaturile lor.
RăspundețiȘtergereIstoria contemporana cunoaste trei tipuri de regimuri politice:
- regimul democrat, prezinta un sistem de guvernare ale carui trasaturi dominante sunt: existenta multor institutii care permit diversitatea de interese si pareri, existenta sistemului multipartidist, separarea puterilor, proclamarea principiului dreptatii sociale si egalitatii in fata legii.
- regimul autoritar, se caracterizeaza prin concentrarea puterii in miinile castei birocratice de conducere, limiteaza libertatea, dar nu o anuleaza, accepta in anumite limite existenta societatii civile, aplicarea programelor politice nu se realizeaza pe baze democratice, accepta un pluralism limitat si nu recurge la o ideologie obligatorie pentru toti.
- regimul totalitar, concentreaza in miinile statului toate aspectele puterii din societate, el se sprijina pe represiuni si violenta, isi impune monopolul in toate domeniile. Monopolul politic – partid unic, monopolul spiritual – ideologie si mass-media. Presupune o interventie absoluta a statului in viata personala a oamenilor, in chestiunile societatii civile in general.
10. Socializarea politica. Relatiile intre om si societate. Factorii directi si indirecti ai socializarii politice. Criza spirituala.
RăspundețiȘtergereProblema relatiilor dintre om si societate este foarte complicata. Omul traieste in societate, dar societatea este constituita din indivizi si fiecare din ei au o influenta asupra societatii. Socializarea politica este un proces de insusire de catre personalitate a experientei sociale si politice, acumulate de societate si concentrate in traditiile culturale, in normele comportamentului politic. Obiectivul socializarii politice prevede familiarizarea membrilor societatii cu cele mai generale notiuni referitor la lumea politicului, la fenomenul puterii, la institutiile politice, la cei care iau decizii, elaboreaza legi, precum si la cei chemati sa raspunda pentru realizarea si eficienta legilor. Esenta socializarii politice consta in insusirea de catre fiecare persoana a unui sistem de cunostinte, norme si valori, care ii vor permite sa activeze in calitate de membru egal, util si responsabil al societatii. Socializarea politica este un proces complex si plasat in timp, nici un cetatean pe parcursul vietii sale nu este socializat de un singur factor sau de o institutie social-politica, etapele socializarii se desfasoara in functie de rol, statut, virsta si de specificul institutiilor de socializare, un rol deosebit revine familiei, institutiilor de instruire, semenilor, mass-media, evenimentelor politice. Factorii socializarii:
- familia, in familie se pune baza categoriilor spirituale si celor politice, cum ar fi binele si raul, egalitatea, libertatea, dreptatea, patria, guvernul, partidul. Viata a demonstrat ca direct sau indirect familia joaca un rol esential in optiunea individului cu privire la afilierea lui la o anumita miscare politica, grup sau partid.
- institutiile instructiv-educationale, in toate etapele dezvoltarii umane scoala a fost recunoscuta ca un factor deosebit in formarea cetatenilor. Fiecare tara are specificul sau in acest domeniu de exemplu in SUA cadrele didactice evita sa discute in clasa chestiuni controversate, dar ii educa pe elevi in spiritul acceptarii si subordonarii autoritatilor politice alese in mod democrat. in unele state institutiile de invatamint au traditiile lor specifice care le folosesc in mod direct la socializarea politica, acestea sunt: rostirea juramintului de credinta, inaltarea si coborirea drapelului tarii, intonarea imnului de stat sau a cintecelor patriotice.
- socializarea politica cu concursul semenilor, semenii reprezinta un bun factor si exemplu de socializare politica de-a lungul vietii, o anumita influenta in mod particular o are seful, directorul, patronul.
- mass-media, care ne ofera zilnic un flux continuu de mesaje politice ce includ informatii din toate sferele vietii sociale. Scopul mass-media este de a prezenta in masura posibilitatilor, cit mai veridic si corect, cele intimplate.
- evenimente politice, influenteaza enorm constiinta umana. in unele cazuri evenimentele politice lovesc dureros, inuman, agresiv si necivilizat pe unii cetateni, schimbindu-le pentru totdeauna conceptul si aici apare trauma psihologica (de ex. cei deportati in Siberia, cei denuntati), evenimentele politice pot sa produca schimbari esentiale in constiinta sociala atit in sens pozitiv cit si negativ.
11. Constituirea societatii civile in Republica Moldova.
RăspundețiȘtergereDomeniile de activitate.
Moldova ca stat suveran si independent se afla la faza timpurie a formarii societatii civile.
Societatea civila poate evolua adecvat numai in conditiile unui regim democratic deoarece numai aici sunt create toate posibilitatile de constituire a unui organism social format dintr-o retea de structuri nestatale cu relatii multilaterale, in toate domeniile de activitate: economic, social, politic, cultural-spiritual. in Moldova care nu demult a trecut la economia de piata subiectele noului proces economic – cooperativele, intreprinderile de arenda, societatile pe actiuni, societatile cu raspundere limitata, bancile comerciale, bursa – au fondat formatiunile lor ce prezinta uniuni, organizatii, cluburi, centre si alte forme de asociatii care si constituie componentele societatii civile in domeniul economic. Scopurile institutiilor societatii civile in domeniul economic nu sint identice pentru toate tarile, ele se schimba reiesind din nivelul de dezvoltare a fiecarui stat, insa directiile de activitate sunt comune:
- apararea intereselor si drepturilor institutiilor ce practica diverse genuri de activitate in cadrul legii si normelor sociale;
- contributia prin toate mijloacele posibile la fortificarea pozitiilor economice a intreprinderilor preocupate de organizarea businessului;
- organizarea controlului social cu privire la respectarea legislatiei antimonopol si a regulilor de concurenta libera;
- perfectionarea cadrelor prin organizarea centrelor si scolilor de business, comert, management, a conferintelor, seminarelor cu tematica respectiva.
Diverse activitati desfasoara societatea civila si in domeniul social-politic. Organizatiile si asociatiile acestei sfere se constituie pe baza consimtamintului liber si initiativei proprii a cetatenilor. Formatiunile principale din aceasta sfera sint: organizatiile si miscarile social-politice, deversele forme de manifestare sociala a cetatenilor, mitingurile, adunarile, demonstratiile, grevele, organele obstesti ale autoconducerii locale sau ale colectivelor de munca, mijloacele de informatie in masa nestatale.
in linii generale structura societatii civile este constituita din diferite formatiuni ce activeaza in domeniul economic, social-politic si spiritual, relatiile dintre ele au un caracter orizontal si nu vertical.
12. Statul – element central al sistemului politic. Tendintele dezvoltarii statului. Elementele statului.
RăspundețiȘtergereSchimbarile globale de la sfirsitul sec. 20 din diferite domenii ale vietii sociale si activitati umane au influentat direct asupra rolului si locului statului in societatea contemporana. Tendintele dezvoltarii statului sunt:
- activitatea spre democratizarea societatilor, constituirea statelor de drept, sociale;
- integrarea in sistemul statelor avansate (economic, politic) si mentinerea identitatii nationale;
- constientizarea fenomenului globalizarii ce presupune destramarea hotarelor (intereselor) inguste national-statale si formarea pietelor generale cu centre unice de marfuri, servicii, informatii;
- elaborarea si implementarea unor politici care asigura stabilitatea, prosperarea, integritatea vietii politice si economice si nu disensiunile si crizele;
- orientarea spre descentralizarea si desconcentrarea puterii, reducerea cheltuielilor statului pentru intretinerea aparatului birocratic;
- consolidarea societatii civile.
13. Formele de guvernare si formele de organizare statala.
RăspundețiȘtergereSint cunoscute doua forme de guvernare:
- monarhica, care avea la cirma statului o singura persoana – regele (imparatul). Conform traditiei lui i se transmitea puterea pe cale ereditara. in istoria civilizatiei monarhia e cunoscuta sub mai multe forme, in antichitate ea functiona sub forma despotismului nelimitat. in epoca feudala a luat nastere monarhia absoluta, regele fiind personificat cu statul. in prezent institutia monarhiei este prezenta in 30 de state ale lumii, majoritatea sunt monarhii constitutionale (Marea Britanie, Spania, Belgia, Suedia, Olanda, Luxemburg, Danemarca, Olanda – in Europa; Japonia, Noua Zelanda in Asia.
- republicana, unde poporul este definit ca detinator suveran al puterii. in prezent, republica apare ca forma de guvernare de trei tipuri: prezidentiala, parlamentara si mixta. in frunte se afla un sef de stat in persoana presedintelui. Acolo unde presedintele tarii este ales direct de popor ocupa si post de sef al guvernului si este republica prezidentiala sau un stat prezidential. Acolo unde presedintele este ales de parlament si se subordoneaza acestuia avem un stat parlamentar. Un stat mixt este acela in care presedintele e ales prin vot direct de popor, iar guvernul este propus de presedinte, aprobat de parlament avind o subordine dubla: presedintelui si parlamentului.
Spre deosebire de forma de guvernare, forma de organizare se bazeaza pe principiul – national- teritorial. Sunt cunoscute state nationale si multinationale. Ele sunt organizate pe unul din principiile: unitar, federal sau confederatie.
- independenta, suveranitatea, integritatea teritoriala constituie prerogativele statului national recunoscut de dreptul international (Carta ONU). Statele nationale sunt state unitare – in cadrul acestor state activeaza o constitutie pe intreg teritoriul, e recunoscuta o cetatenie unica, o limba de stat, un sistem judiciar si de drept. Statele unitare sunt de 2 tipuri: state centralizate (Marea Britanie, Suedia, Danemarca) si descentralizate (Franta, Italia, Spania). Statul multinational sau polietnic este format din mai multe etnii cu o singura putere centrala. Statele multinationale sint organizate in comunitati pe criterii etnice, avind un anumit grad de autonomie in plan economic si cultural.
- federatia, statele multinationale in functie de organizarea statala intra in categoria federatiilor. Termenul federatie provine de la latinescul federatio – uniune, asociatie. Notiunea de federatie poate fi definita ca uniune de formatiuni statale care dispun de o autonomie interna deplina. Pentru federatie este caracteristic: constitutie unica, propriul sistem de drept si judiciar, dubla cetatenie, structura bicamerala a parlamentului.
- confederatia, nu este un stat, ci o uniune de state care isi pastreaza independenta si autonomia, formind numai unele organe comune prin intermediul carora isi coordoneaza activitatea in anumite domenii. Deciziile adoptate in comun se implementeaza separat de catre guvernele statelor-membre.
14. Liderul politic si elita politica. Rolul lor in societate. Tipurile de lider.
RăspundețiȘtergereTermenul de lider provine de la englezescul „leader” , ce inseamna conducator, administrator, manager, adica o persoana care conduce, gestioneaza oamenii. Liderii politici sint pregatiti in societate si de societate. O societate culta are si si lideri de forta, o conducere adecvata. Sarcina primordiala a societatii este nu numai pregatirea tehnica a personalului, dar si formarea, dezvoltarea lui intelectuala. Lider politic cu adevarat este acel care e in stare sa schimbe cursul evenimentelor, al directiei evolutiei proceselor politice. Astfel nu fiecare demnitar de stat, presedinte sau premier, parlamentar pot deveni lideri politici. Lider devine nu cel ce vrea ca el sa fie urmat, ci acel dupa care urmeaza obiectul (masele), fara nici un act de constringere. Cu cit activitatile vor coincide cu cele ale progresului social, cu atit mai mult va fi urmat de majoritatea comunitatii. in literatura de specialitate sunt indicati mai multi factori ce contribuie la determinarea caracterului si calitatilor liderului politic. Fiecare personalitate are caracteristicile sale unice care pot fi grupate in trei categorii:
- ereditara, particularitatile innascute sau ereditare se reflecta prin natura caracterului, vointa, atractie sau farmecul personal, fermitate, intuitie, inteligenta;
- morala, calitatile morale sunt determinate de onestitate, bunavointa, noblete, fidelitate sociala, grija pentru oameni, binele si dreptatea sociala, (in sec. 20 au existat lideri cu caracteristici morale controversate, negative – A. Hitler, I. Stalin);
- profesionala, calitatile profesionale ale liderilor sunt extrem de diverse: potentialul analitic, orientarea operativa in situatia creata la moment, pozitia argumentata fata de oponenti, competenta, intelepciunea politica, profesionalismul in adoptarea deciziilor politice.
Liderilor politice le sunt potrivite iscusinta de a apropia oamenii, minuirea artei oratorice, simtul umorului, puterea de convingere, priceperea de a inspira optimismul, vocatia de a dirija oamenii. Printre calitatile profesionale mult inseamna cunoasterea artei negocierilor, obtinerea acordului si compromisului. in cazuri de presiune din partea opozitiei in problemele-cheie, liderul politic trebuie sa manifeste loialitate, flexibilitate, capacitatea de a manevra printre fortele polare. Liderului politic i se cere sa dispuna de capacitati analitice, de priceperea de a lua in considerare, de a exprima si apara interesele anumitor grupuri sociale. Interesele societatii sa fie puse mai presus de cele de grup sau personale, sa aiba vocatie de organizator si o cultura politica inalta, sa fie cinstit, inzestrat, sociabil, intelept, corect. La determinarea caracterului, pozitiei si randamentului activitatii liderului politic este necesar de tinut cont de urmatorii factori:
- instrumentele ce sunt folosite in realizarea puterii (partidele politice, legislativul, judecatoriile, aparatul administrativ, mass-media);
- situatia social-politica si economica in care activeaza.
Politologul american Robert Tacher mentioneaza ca in opinia sa exista trei tipuri de lideri:
- conservatori – scopul carora este de a pastra statu-quo-ul societatii, toate eforturile sint indreptate spre mentinerea organizatiei sociale la nivelul dat;
- reformatori – actiunile lor sunt indreptate spre efectuarea unor schimbari radicale in societate, prin reforme de proportii, in structurile de putere;
- revolutionari – scopul acestora este constituirea unui nou sistem social.
Max Weber mentiona ca in societate se evidentiaza trei tipuri de liderism: traditional, rational-legal (in baza legii), charismatic.
Practica a demonstrat ca fiecare societate are nevoie de o institutie speciala numita elita politica sau clasa politica. Termenul de elita este atribuit unor grupuri de oameni cu o pondere deosebita in societate, care dispun de putere, autoritate, bogatie, capacitati organizatorice, alte calitati ce le deosebesc de masele largi.
15. Sistemul politic al SUA si Marii Britanii. Analiza comparativa.
RăspundețiȘtergereMarea Britanie. Potrivit Constitutiei Organice, Marea Britanie este o monarhie constitutionala, un regat ereditar in frunte cu un rege (regina) in calitate de sef al statului cu imputerniciri simbolice.
Puterea legislativa, este exercitata de Parlamentul bicameral constituit din Camera Comunelor cu 659 deputati alesi prin vot direct pentru 5 ani si Camera Lorzilor formata din membri ereditari (843) si membrii numiti (314). Camera Lorzilor cuprinde reprezentanti din toate categoriile nobilimii: baroni, viconti, conti, marchizi, duci, reprezentanti ai bisericii. Camera comunelor predomina in raport cu cea a Lorzilor.
Puterea executiva, este exercitata de Primul-ministru si de Cabinetul de ministri desemnati de partidul majoritar din parlament. Modalitatea de guvernare e dubla, acest fenomen se manifesta prin faptul ca parlamentul e in drept sa dea instructiuni guvernului care exercita conducerea la moment si care poate fi schimbat de Camera Comunelor. Guvernul la rindul sau poate dizolva Camera Comunelor.
Puterea judecatoreasca, este exercitata de Curtea Suprema de Justitie, reprezentata de Camera Lorzilor.
SUA. Potrivit Constitutiei este o republica prezidentiala, federala, condusa de presedintele ales de catre un colegiu de reprezentanti alesi direct in fiecare stat pe o perioada de 4 ani. in SUA nu exista functia de prim-ministru.
Puterea legislativa este exercitata de congres, care este format din doua camere. Camera Reprezentantilor – 435 de deputati (numiti congresmeni) alesi pe o perioada de 2 ani in calitate de reprezentanti ai poporului. Camera a doua este Senatul format din 100 de senatori alesi pentru 6 ani. La fiecare 2 ani cind au loc alegerile in Camera Reprezentantilor, se efectueaza realegerea unei treimi din numarul senatorilor. Camera Reprezentantilor reprezinta interesele natiunii americane ca un tot intreg.
Puterea executiva este exercitata de un cabinet numit si condus de presedintele tarii. Presedintele este si comandant-sef al fortelor armate, el nu este responsabil in fata Congresului, dar actele de stat elaborate si emise sint apreciate ca fiind constitutionale sau anticonstitutionale de catre Curtea Suprema.
Puterea judecatoreasca este exercitata de Curtea Suprema si un sistem anumit
de tribunale. Curtea Suprema determina constitutionalitatea actelor si activitatilor intreprinse de legislativ si executiv, solutioneaza conflictele ce pot aparea intre ele, protejeaza cetatenii si minoritatile etnice, interzice si anuleaza legile care devin anticonstitutionale.
16. Sistemul politic al Frantei si Germaniei. Analiza comparativa.
RăspundețiȘtergereRepublica Franceza, potrivit Constitutiei din 06.10.1958, Franta este declarata Republica integra, laica, democratica si sociala in care puterea suprema ii apartine poporului si este exercitata prin reprezentantii sai si referendumuri.
Puterea legislativa este exercitata de parlament, sarcina caruia este de a adopta legi si bugetul de stat, executa controlul asupra activitatii guvernului si este format din doua camere: Adunarea Nationala si Senatul. Adunarea Nationala are 577 de deputati alesi pe un termen de 5 ani in mod direct de catre popor. Senatul e format din 329 persoane alese pe 9 ani prin alegeri indirecte, pe trepte. Ei reprezinta interesele structurilor puterii locale. La fiecare 3 ani o treime din senatori sunt realesi. imputernicirile Senatului si ale Adunarii Nationale sunt restrinse, o parte din ele sunt delegate executivului.
Puterea executiva este exercitata de Presedintele Republicii (ales de intregul popor pe un termen de 7 ani), de prim-ministru si Guvern. Presedintele este garantul Constitutiei, dispune de dreptul de a emite decrete cu putere de lege, poate dizolva Parlamentul, numeste seful Guvernului (primul ministru), prezideaza sedintele Cabinetului de Ministri, poate cere organizarea unui referendum, declara stare de urgenta, este comandantul suprem al fortelor armate si e garantul puterii judecatoresti, are dreptul de a anunta amnistie; in domeniul relatiilor internationale ii acrediteaza pe diplomati. Puterea legislativa obtinind o majoritate de voturi poate forta demisia Guvernului. Guvernul in fond este un instrument al presedintelui prin intermediul caruia se realizeaza politica elaborata de el.
Puterea judecatoreasca este infaptuita de Consiliul Constitutional, Curtea inalta de Justitie, Tribunalul Administrativ si tribunalele obisnuite. Consiliul Constitutional supravegheaza alegerile si referendumurile, se ocupa de constitutionalitatea unei legi sau tratat inainte de a fi promulgate. Toate tribunalele sunt independente, dar nu au puterea de a face vre-o schimbare sau a anula legile administratiei tarii.
Republica Federativa Germania, potrivit Legii Supreme din 1949, Germania e considerata „stat federal democratic si social”. seful statului este Presedintele federal ales pentru 5 ani prin vot indirect de Conventia Federala formata din membrii ambelor camere ale parlamentului – Bundestag si Bundesrat. imputernicirile Presedintelui sunt limitate si au un caracter reprezentativ.
Puterea legislativa este exercitata de parlament format din doua camere. Prima si principala camera este Bundestagul. Deputatii ei sunt alesi prin vot direct la doua niveluri pe o perioada de 4 ani, o parte din ei la nivelul republicii, iar cealalta la nivelul landurilor. in a doua camera – Bundesrat, deputatii sunt numiti din rindul ministrilor landurilor.
Puterea executiva este exercitata de guvernul federal in frunte cu Cancelarul ales de Bundestag la propunerea Presedintelui federal. El are dreptul de a numi si demite membrii Guvernului, stabileste directiile principale ale politicii federale, indeplineste functia de comandant suprem al fortelor armate. Cancelarul poate fi scos din functie printr-o majoritate a legislativului. Guvernul federal detine controlul direct asupra domeniilor principale: afacerile externe, apararea, finantele federale, comunicatiile, caile ferate, celelalte sunt exclusiv la dispozitia guvernelor landurilor, ele se ocupa de educatie, presa, radio si televiziune, administratie, politie.
Puterea judecatoreasca este exercitata de un sistem de tribunale. Superior este Tribunalul Constitutional Federal compus din 16 membri cu un mandat de 12 ani. Tribunalele judecatoresti au o independenta relativa si drepturi limitate de a verifica juridic actiunile guvernului.
17. Democratia ca fenomen social. Principiile democratiei.
RăspundețiȘtergereNotiunea de democratie este de origine greaca si provine de la cuvintele „demos” – popor si „kratos” – putere ceea ce inseamna ca puterea apartine poporului. Aceasta notiune a aparut in antichitate. Democratia ca forma de organizare si conducere politica a societatii presupune existenta a doua componente: conducatori si condusi ce formeaza un consens in societate. Esential pentru democratie este faptul ca cei ce conduc, detinatorii de putere, indiferent de apartenenta lor de clasa sau de grupul social, trebuie sa exprime vointa si interesele majoritatii poporului. Se considera ca respectarea deplina a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului sub toate aspectele este o conditie esentiala pentru stabilirea unei orinduieli democratice veritabile in orice tara. O democratie veritabila poate fi constituita numai cu existenta obligatorie in societate a urmatoarelor atribute:
- parlamentarismul;
- sistemul reprezentativ;
- sistemul electoral;
- economia de piata;
- concurenta;
- principiul majoritatii;
- principiul pluralismului;
- divizarea puterilor in stat;
- organizarea (ca element absolut necesar);
- cadrul legislativ – Constitutia.
Toate aceste atribute contribuie la constituirea nemijlocita a statului de drept. in Declaratia Helsinki se prevede dreptul fiecarui popor de a-si alege in mod liber si dezvolta sistemul politic, economic, social fara nici un amestec din afara. Principiile democratiei:
- recunoasterea poporului in calitate de stapin al puterii, suveranul tarii;
- egalitatea cetatenilor in sensul participarii in viata politica;
- subordonarea minoritatii majoritatii in adoptarea deciziilor si recunoasterea valorilor opiniilor, intereselor minoritatii;
- alegerea organelor puterii de stat de catre popor;
- votul universal si secret;
- crearea sistemului bazat pe pluralismul politic;
- separarea puterilor in stat.
Institutiile democratiei:
- organele puterii legislative, executive si judecatoresti;
- institutiile de drept;
- partidele politice si alte organizatii cu caracter social-politic;
- organele mass-media;
- sisteme de autoadministrare locala;
18. Doctrina politica crestin-democrata.
RăspundețiȘtergereDoctrina crestin-democrata presupune organizarea, functionarea si conducerea societatii pe baza imbinarii valorilor si normelor religiei crestine cu principiile si valorile democratice. Aceasta doctrina este folosita de partidele crestin-democrate de nuanta catolica, protestanta in scopul abordarii si solutionarii problemelor caracteristice societatilor in care activeaza confesiunile date. Doctrina crestin-democrata este preocupata de cautarea mijloacelor care ar asigura evlaviosilor din societate, prin intermediul partidelor si miscarilor crestin-democrate, participarea activa la perfectarea morala a individului. in perioada regimurilor fasciste activitatea partidelor crestin-democrate a fost redusa sau chiar interzisa, iar bisericii iau fost impuse unele restrictii. Partidele crestin-democrate sau afirmat ca partide de guvernamint sau formeaza o opozitie puternica in multe tari europene (Italia, Franta, Germania, Belgia, Austria). Valorile fundamentale promovate de doctrina crestin-democrata sunt: libertatea, egalitatea, solidaritatea si participarea. Doctrina crestin-democrata plaseaza valorile crestine pe locul de frunte in scara ierarhica, pe cind cele politice si economice le situeaza in raport de subordonare fata de primele.
19. Doctrina politica conservatoare.
RăspundețiȘtergereTermenul de „conservatorism” provine de la latinescul „conserva” ceea ce inseamna „a apara”, „a pastra”. in stiinta politica este folosit ca un sistem de idei utilizat in scopul pastrarii si apararii oricarui sistem social sau politic indiferent de caracterul si bazele ei valorice. Conservatorismul poate fi definit ca un ansamblu de idei, teze, pareri ce vizeaza organizarea si conducerea societatii prin pastrarea structurilor politice traditionale, dezvoltarea treptata in locul schimbarilor neasteptate, radicale. Conservatorismul defineste societatea ca o totalitate de institutii, norme, relatii, convingeri morale, traditii, obiceiuri cu radacini adinci in istoria neamului. Adeptii conservatorismului considerau ca noile principii politice aparute la orice etapa trebuie adaptate, subordonate obiceiurilor, traditiilor nationale, institutiilor social-politice stabilite in societate. Doctrina conservatoare are la baza principiile statului de drept, care nu vin in contradictie cu ideile inegalitatii oamenilor, rolul proprietatii private in consolidarea si prosperarea societatii, a religiei ca institutie fundamentala a societatii. Doctrina conservatorista se manifesta prin mai multe variante: conservatorismul clasic, neoconservatorismul. Neoconservatorismul incearca sa gaseasca raspuns la cele mai actuale probleme ale societatii: crizele economice, instabilitatea politica, urbanizarea si dependenta omului de mijloacele tehnice, aparitia multor patologii sociale. Motivele principale ale aparitiei acestor fenomene negative in societate sunt: implicarea statului in viata societatii civile, supraincarcarea lui cu diferite programe sociale, includerea maselor de oameni incompetenti in politica, scaderea influentei bisericii. Ideologii conservatorismului vad iesirea din situatia de criza prin indeplinirea recomandarilor:
- orientarea spre traditiile si trecutul istoric;
- atitudinea rezervata fata de schimbarile sociale, atitudinea pozitiva numai fata de cele schimbari care se coreleaza cu ordinea existenta;
- atitudinea critica fata de potentialul perfectionarii omului si a societatii prin intermediul mijloacelor si metodelor politice: numai credinta in puterea divina poate sa-l faca pe om mai bun, tolerant;
- statul si elita conducatoare trebuie nu numai sa gestioneze societatea, dar si sa intruchipeze intelepciunea natiunii;
- sa protejeze masurile dure in apararea si consolidarea valorilor conservatoare ca: statul, familia, religia, traditiile, normele, proprietatea.
20. Doctrina politica socialista. Structura si evolutia ei.
RăspundețiȘtergereIdeologia socialista a contribuit foarte mult la constituirea sistemului social-politic al lumii contemporane. Ea prevede organizarea si conducerea democratica a societatii pe principiile egalitatii si dreptatii sociale, promovarii intereselor producatorilor de valori materiale si spirituale, protectiei sociale a categoriilor vulnerabile, prin limitarea puterii claselor, paturilor avute. Principalele idei ale doctrinei socialiste erau prezentate in formularea marxista, ele prevedeau:
- inlocuirea capitalismului cu socialismul;
- inlocuirea proprietatii private prin proprietatea comuna (obsteasca) in care va lipsi exploatarea omului de catre om;
- inlocuirea dominatiei burgheze prin dominatia clasei muncitoare.
Spre sfirsitul sec. 19 in cadrul ideologiei socialiste incepe sa se dezvolte un curent de gindire politica care a dat nastere unei noi doctrine politice – cea comunista. Partidele social-democratice evolueaza in multe tari ale lumii si participa activ de pe pozitii democratice in viata politica a societatilor respective. in prezent social democratia este una dintre principalele doctrine politice ale contemporanietatii si prezinta o alternativa viabila de organizare si conducere democratica a societatii.
21. Grupurile de presiune.
RăspundețiȘtergereSocietatea contemporana este alcatuita la macronivel din clase si paturi sociale, la micronivel din grupuri sociale mari si mici cu anumite interese: economice, sociale, politice, culturale, etice, religioase, ideologice. Grupurile sociale de interese au menirea de a inainta cerintele lor fata de diferite institutii sociale. in caz de nesolutionare a intereselor abordate, acestea exercita o „presiune” asupra factorilor de decizie la diferite niveluri. in politologia contemporana, grupurile de interese sint determinate ca formatiuni benevole, asociatii, formate in scopul inaintarii si apararii intereselor politice si sociale ale membrilor lor. Grupurile de presiune doresc ca guvernarea de stat sa nu efectueze o politica contrara intereselor lor. Grupurile de presiune sint intr-o schimbare permanenta. Sunt mai multe categorii de grupuri de presiune:
- cu caracter provizoriu, ce au interese de moment, sint putin organizate, folosesc ca metode de solutionare a chestiunilor abordate presiunea, iar in unele cazuri violenta (demonstratii, greve, mitinguri);
- grupurile de presiune institutionalizate, ele sunt organizate cu scopuri bine definite si activitati concrete: partide, institutii statale, parlament. in categoria data mai intra si grupurile de presiune asociative: organizatiile nonstatale (ONG), sindicatele, diverse asociatii. Acestor grupuri le este caracteristic: unitatea organizationala; un scop bine definit; relatii dure intre membrii institutiei in cauza. Din multitudinea de organizatii asociative desprindem doua tipuri:
a) organizatiile bazate pe principiul de participare benevola a persoanelor interesate in realizarea unor scopuri;
b) organizatiile constituite cu scopul de a sustine anumite programe sau personalitati.
in viata cotidiana se disting diferite grupuri de presiune, in viziunea politologului Almond (SUA) ele pot fi grupate in urmatoarele categorii:
- grupuri de presiune care apara principiile morale si ideologice (biserica, asociatiile ecologice, antinarcomane, antialcool, asociatiile tineretului, studentilor, de aparare a intereselor etnice);
- grupuri de presiune individuale (partide, miscari);
- grupuri de presiune sociale (ministere, departamente, institutii);
- grupuri de presiune de cadre (a inainta in functie persoane cu autoritate in scopul apararii unor anumite interese);
- grupuri de presiune a maselor (diferite manifestari).
22. Modelul contemporan al democratiei. Institutiile democratice.
RăspundețiȘtergereDemocratia contemporana este cea mai perfecta si umana forma de organizare si conducere a societatii. in cadrul ei pot fi gasite mijloacele adecvate de solutionare a problemelor aparute, incluzind in acest scop intregul potential al institutiilor democratiei.
Institutiile democratiei:
- organele puterii legislative, executive si judecatoresti;
- institutiile de drept;
- partidele politice si alte organizatii cu caracter social-politic;
- organele mass-media;
- sisteme de autoadministrare locala.
in cadrul democratiei organele puterii se aleg pe un anumit termen prevazut de constitutie, si sistemul democrat prevede in mod obligatoriu separarea puterilor in stat. Parlamentarismul, sistemul reprezentativ, sistemul electoral si alte atribute ale democratiei sint relative si limitate in timp si spatiu. Ele nu pot solutiona toate problemele, solutionarea unor probleme da nastere altor, dar acest lucru nu poate servi drept temei de a pierde increderea in democratie. Democratia, paralel cu concurenta si structurile economiei de piata face ca societatea sa fie mai deschisa pentru noi idei si variante. Statul democratic isi limiteaza activitatea printr-un set de norme si reguli. Devenind stat de drept, el se subordoneaza puterii legii. Particularitatile politice ale modelului contemporan al democratiei pot fi redate in felul urmator:
- majoritatea absoluta a cetatenilor dispun de drepturi civile si politice;
- alegeri libere, generale;
- dreptul de a alege si de a fi ales in orice functie de stat;
- controlul asupra hotaririlor guvernamentale;
- dreptul de a critica guvernul, regimul, ideologia dominanta la momentul respectiv;
- dreptul la autonomie, informatie independenta;
- dreptul cetatenilor la libera asociere, la constituirea asociatiilor, partidelor, solidarizarea in jurul unor interese comune.
23. Partidele politice din Republica Moldova. Orientarea lor doctrinara.
RăspundețiȘtergerein lucru
24. Caracteristica generala a doctrinei liberale si neoliberale.
RăspundețiȘtergereDin punct de vedere istoric este prima ideologie care a cunoscut raspindire maxima printre popoarele planetei. Liberalismul este o doctrina politica si economica care proclama principiul libertatii politice si economice a indivizilor si se opune colectivismului, socialismului, etatismului si, in general, tuturor ideilor politice care pun interesele societatii, statului sau natiunii inaintea individului. Individul si libertatile sale constituie elementul central al intregii doctrine liberale.
intr-un sens strict, liberalismul, numit "clasic", este un curent filosofic nascut in Europa secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea, care pleaca de la ideea ca fiecare fiinta umana are, prin nastere, drepturi naturale pe care nici o putere nu le poate impieta si anume: dreptul la viata, la libertate si la proprietate. Ca urmare, liberalii vor sa limiteze prerogativele statului si ale altor forme de putere, oricare ar fi forma si modul lor de manifestare.
in sens larg, liberalismul proslaveste construirea unei societati caracterizate prin: libertatea de gandire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei, economia de piata pe baza initiativei private si un sistem transparent de guvernare, in care drepturile minoritatilor sunt garantate. Exista mai multe curente de gandire liberala care se diferentiaza intr-un mod mai precis prin fundamentele lor filosofice, prin limitele asignate statului si prin domeniul asupra caruia ele aplica principiul libertatii.
Liberalism politic este doctrina care vizeaza reducerea puterilor Statului la protectia drepturilor si libertatilor individuale, opunandu-se ideii de "Stat providential". Indivizii sunt liberi sa isi urmareasca propriile interese atat timp cat nu afecteaza drepturile si libertatile celorlalti.
Liberalism economic este doctrina care proclama libera concurenta pe piata, neinterventia Statului in economie si are ca principiu fundamental proprietatea individuala.
Valorile liberale fundamentale sunt libertatea individuala, creativitatea individuala, responsabilitatea si independenta personala, respectul drepturilor indivizilor, egalitatea in fata legii. Liberalismul este definit prin 4 concepte de baza:
• libertatea individuala
• proprietatea privata
• responsabilitatea individuala
• egalitatea in fata legii
1. Libertatea individuala este definita ca fiind dreptul de a actiona fara nici o constrangere impusa din exterior, cu conditia sa nu afecteze drepturile si libertatile legitime ale celorlalti indivizi.
2. Proprietatea este dreptul individului de a dispune de rezultatele activitatilor sale, de bunurile care-i apartin. Proprietatea include dreptul la viata si cel de a dispune de propriul corp. Dreptul individului la securitate si rezistenta la opresiune deriva din acestea.
3. Principiul responsabilitatii individuale proclama individul ca singur raspunzator pentru actiunile sale proprii.
4. Egalitatea in fata legii deriva din principiul responsabilitatii individuale: fiecare individ raspunde pentru propriile fapte, indiferent de avere, sex, nationalitate, profesie sau alte caracteristici individuale sau sociale.
24. Caracteristica generala a doctrinei liberale si neoliberale.
RăspundețiȘtergerepartea 2
Neoliberalism
Prin neoliberalism este desemnat un concept filosofico-social si politico-economic care se bazeaza, printre altele, pe liberalismul clasic si pe teoria neoclasica si care urmareste minimizarea influentelor statului asupra evenimentelor economice. Spre deosebire de laisse-faire-ul liberalismului clasic se considera necesara interventia regulatorie a statului pentru garantarea pietelor functionale.
Ideea de a reformula ideile liberalismului s-a pus in practica in diferite scoli din Germania si Austria: pe de o parte in Ordoliberalismul scolii freiburgheze (economia de piata sociala); pe de alta parte in scoala austriaca care este apreciata ca si clasic-liberala; si nu in ultimul rand in monetarismul scolii din Chicago.
in Romania neoliberalismul a avut ca teoreticieni pe Stefan Zeletin, Vintila Bratianu si pe Mihail Manoilescu. Principiile de baza ale acestui curent erau: dezvoltarea industriei, proces de care depindeau modernizarea sociatatii si consolidarea independentei nationale; sustinerea intereselor burgheziei nationale; libertatea patrunderii capitalului strain prin promovarea politicii prin noi insine; si un regim parlamentar bazat pe votul universal.
Neoliberalism economic
Termenul neoliberalism a fost initial o descriere proprie, insa in prezent este folosit aproape exclusiv ca sinonim restrans pentru termenul capitalism. Cei care sunt pentru aceasta definire a termenului, vorbesc de regula despre o politica economica liberala orientata inspre stabilitate monetara sau inspre un stat suplu, si sunt, in general, impotriva statului social sau al statului prosper. Protoparintii ideilor neoliberale pot fi considerati Friedrich Hayek si Ludwig von Misses, insa neoliberalismul ca scoala nu exista. Se poate mai degraba vorbi de o retea diversificata, institutionalizata, in care exista pareri diferite, diferentiate, si care se si contrazic. Rezultatul unui asa-zis proces orientat inspre piata este neprevazut si deschis, Karl Popper vorbeste aici (dupa parerea criticilor, eufemistic) despre o societate deschisa. Hayek a dezvoltat pana la moartea sa neoliberalismul ca teorie dinamica a institutiilor sociale.
25. Doctrina tehnocrata. Esenta si particularitatile ei.
RăspundețiȘtergereTehnocratia reprezinta o doctrina politica (teorie) care preconizeaza organizarea si conducerea societatii pe baze rationale, stiintifice. Tehnocratia ca teorie politica a fost introdusa in circuitul stiintific la inceputul perioadei interbelice de catre politologul William Smith. in prezent, doctrina tehnocrata sustine necesitatea tehnicizarii, computerizarii, informatizarii tuturor proceselor de activitate pe baza criteriilor de rationalizare si eficienta, iar puterea sa nu apartina factorilor politici (parlamentului, guvernului), ci oamenilor de stiinta, specialistilor, organizatorilor. Reprezentantii tehnocratiei sustin ideea formarii unui stat tehnic iar deciziile vor fi adoptate cu ajutorul tehnicii pe baze stiintifice in interesele tuturor, astfel poate fi inlaturata orice dominatie politica. Transformarea statului politic in unul tehnocrat nu se va face printr-o revolutie sociala sau politica, ci va fi o trecere lenta cu aplicarea tehnicilor stiintifice la toate nivelurile de conducere sociala.
26. Rolul socializarii in formarea noului sistem de valori.
RăspundețiȘtergereProblema relatiilor dintre om si societate este foarte complicata. Omul traieste in societate, dar societatea este constituita din indivizi si fiecare din ei au o influenta asupra societatii. Socializarea politica este un proces de insusire de catre personalitate a experientei sociale si politice, acumulate de societate si concentrate in traditiile culturale, in normele comportamentului politic. Obiectivul socializarii politice prevede familiarizarea membrilor societatii cu cele mai generale notiuni referitor la lumea politicului, la fenomenul puterii, la institutiile politice, la cei care iau decizii, elaboreaza legi, precum si la cei chemati sa raspunda pentru realizarea si eficienta legilor. Esenta socializarii politice consta in insusirea de catre fiecare persoana a unui sistem de cunostinte, norme si valori, care ii vor permite sa activeze in calitate de membru egal, util si responsabil al societatii. Socializarea politica este un proces complex si plasat in timp, nici un cetatean pe parcursul vietii sale nu este socializat de un singur factor sau de o institutie social-politica, etapele socializarii se desfasoara in functie de rol, statut, virsta si de specificul institutiilor de socializare, un rol deosebit revine familiei, institutiilor de instruire, semenilor, mass-media, evenimentelor politice. Factorii socializarii:
- familia, in familie se pune baza categoriilor spirituale si celor politice, cum ar fi binele si raul, egalitatea, libertatea, dreptatea, patria, guvernul, partidul. Viata a demonstrat ca direct sau indirect familia joaca un rol esential in optiunea individului cu privire la afilierea lui la o anumita miscare politica, grup sau partid.
- institutiile instructiv-educationale, in toate etapele dezvoltarii umane scoala a fost recunoscuta ca un factor deosebit in formarea cetatenilor. Fiecare tara are specificul sau in acest domeniu de exemplu in SUA cadrele didactice evita sa discute in clasa chestiuni controversate, dar ii educa pe elevi in spiritul acceptarii si subordonarii autoritatilor politice alese in mod democrat. in unele state institutiile de invatamint au traditiile lor specifice care le folosesc in mod direct la socializarea politica, acestea sunt: rostirea juramintului de credinta, inaltarea si coborirea drapelului tarii, intonarea imnului de stat sau a cintecelor patriotice.
- socializarea politica cu concursul semenilor, semenii reprezinta un bun factor si exemplu de socializare politica de-a lungul vietii, o anumita influenta in mod particular o are seful, directorul, patronul.
- mass-media, care ne ofera zilnic un flux continuu de mesaje politice ce includ informatii din toate sferele vietii sociale. Scopul mass-media este de a prezenta in masura posibilitatilor, cit mai veridic si corect, cele intimplate.
- evenimente politice, influenteaza enorm constiinta umana. in unele cazuri evenimentele politice lovesc dureros, inuman, agresiv si necivilizat pe unii cetateni, schimbindu-le pentru totdeauna conceptul si aici apare trauma psihologica (de ex. cei deportati in Siberia, cei denuntati), evenimentele politice pot sa produca schimbari esentiale in constiinta sociala atit in sens pozitiv cit si negativ.
27. Doctrine si ideologii. Notiuni generale. Rolul si clasificarea lor.
RăspundețiȘtergereIdeologia este o parte componenta a politicii si joaca un rol deosebit in viata societatii. Ea determina continutul, scopurile si functia sociala a politicii. Ideologia ca notiune este definitivata ca o totalitate de idei, concepte filozofice, morale, religioase care reflecta interesele si aspiratiile diverselor categorii de oameni, determinate de conditiile vietii materiale. Problema organizarii si conducerii societatii i-a preocupat pe oamenii politici din cele mai vechi timpuri. Reprezentantii fiecarui curent considerau ca proiectul lor era cel mei reusit si ei puncteaza adevarata cale care trebuie s-o urmeze intreaga societate. Proiectele lor prezentau o totalitate de idei, teze, concepte sistematizate, logice si coerente care reflectau viata sociala in tot ansamblul ei: evolutia statului, a regimurilor politice, a partidelor si organizatiilor social-politice, pozitia unor clase, grupuri si categorii sociale, interesele si idealurile carora le apara. Doctrinele politice pot fi clasificate dupa caracterul lor drept progresiste, revolutionare sau conservatoare, reactionare – ele toate joaca un rol important in cadrul comunitatii si pot contribui fie la accelerarea ritmului de dezvoltare a societatii, fie la incetinirea dezvoltarii. in lumea contemporana doctrinele politice sint impartite in doua mari categorii. Prima – doctrine politice ce presupun organizarea si conducerea democratica a societatii, pe baza statului de drept. A doua – organizarea si conducerea societatii in mod dictatorial, avind la baza statul totalitar cu toate particularitatile lui. in categoria doctrinelor ce au la baza statul de drept sint incluse:
- doctrinele politice liberale si neoliberale;
- doctrinele politice conservatoare si neoconservatoare;
- doctrinele politice social-democratice;
- doctrina politica crestin-democrata;
- doctrina politica tehnocrata.
Din a doua categorie fac parte:
- doctrina politica fascista;
- doctrina politica comunista de tip marxist-leninist;
- doctrinele politice rasiste, elitiste, militariste.
28. Grupurile de presiune in sistemul politic.
RăspundețiȘtergereSocietatea contemporana este alcatuita la macronivel din clase si paturi sociale, la micronivel din grupuri sociale mari si mici cu anumite interese: economice, sociale, politice, culturale, etice, religioase, ideologice. Grupurile sociale de interese au menirea de a inainta cerintele lor fata de diferite institutii sociale. in caz de nesolutionare a intereselor abordate, acestea exercita o „presiune” asupra factorilor de decizie la diferite niveluri. in politologia contemporana, grupurile de interese sint determinate ca formatiuni benevole, asociatii, formate in scopul inaintarii si apararii intereselor politice si sociale ale membrilor lor. Grupurile de presiune doresc ca guvernarea de stat sa nu efectueze o politica contrara intereselor lor. Grupurile de presiune sint intr-o schimbare permanenta. Sunt mai multe categorii de grupuri de presiune:
- cu caracter provizoriu, ce au interese de moment, sint putin organizate, folosesc ca metode de solutionare a chestiunilor abordate presiunea, iar in unele cazuri violenta (demonstratii, greve, mitinguri);
- grupurile de presiune institutionalizate, ele sunt organizate cu scopuri bine definite si activitati concrete: partide, institutii statale, parlament. in categoria data mai intra si grupurile de presiune asociative: organizatiile nonstatale (ONG), sindicatele, diverse asociatii. Acestor grupuri le este caracteristic: unitatea organizationala; un scop bine definit; relatii dure intre membrii institutiei in cauza. Din multitudinea de organizatii asociative desprindem doua tipuri:
c) organizatiile bazate pe principiul de participare benevola a persoanelor interesate in realizarea unor scopuri;
d) organizatiile constituite cu scopul de a sustine anumite programe sau personalitati.
in viata cotidiana se disting diferite grupuri de presiune, in viziunea politologului Almond (SUA) ele pot fi grupate in urmatoarele categorii:
- grupuri de presiune care apara principiile morale si ideologice (biserica, asociatiile ecologice, antinarcomane, antialcool, asociatiile tineretului, studentilor, de aparare a intereselor etnice);
- grupuri de presiune individuale (partide, miscari);
- grupuri de presiune sociale (ministere, departamente, institutii);
- grupuri de presiune de cadre (a inainta in functie persoane cu autoritate in scopul apararii unor anumite interese);
- grupuri de presiune a maselor (diferite manifestari).